Teatru
Bucuresti
Ultimele bilete

Pasagerul Clandestin

de Maria Lazar

Traducere: Ana Cucu
Regie: Catinca Drăgănescu
Scenografie și costume: Andrei Dinu
Asistent scenografie: Ruxandra Preda
Sound design și compoziție muzicală: Horia Constantinescu
Lighting design: Andrei Ignat
Durata: 90 minute

Europa, 1938. Un bărbat urmărit de autorități se aruncă în apele unui port și reușește să ajungă la bordul unei nave comerciale străine. Este evreu, nu mai are acte și nu există nicio țară dispusă să-l primească.

Pentru echipaj, apariția lui transformă o călătorie obișnuită într-o situație fără ieșire. A-l ascunde înseamnă încălcarea legii și riscul de a pierde totul. A-l preda înseamnă a-l trimite înapoi în mâinile celor de care a fugit. Între cele două posibilități, fiecare încearcă să traseze limita propriei responsabilități.

Cât îi datorăm unui necunoscut? Cât suntem dispuși să riscăm pentru viața altcuiva? Și ce mai înseamnă să fii un om bun într-o lume în care legea și dreptatea au încetat să coincidă?

Scrisă în 1938–1939, Pasagerul clandestin surprinde fascismul înainte ca violența lui să devină imposibil de ignorat: în argumentele rezonabile, în obediența față de autoritate, în apărarea confortului personal și în convingerea că tragedia celuilalt nu ne privește. La bordul unei nave aflate între două țări, o familie descoperă că neutralitatea este doar numele liniștitor al unei alegeri deja făcute.

Cu: Ama Beschieru, Sorin Dinculescu, Anamaria Pîslaru, Vladimir Purdel, Dragoș Stoica, Adelin Tudorache

Selectați reprezentația

Selectați locurile