de William Shakespeare

Regia: conf.univ.dr. Ștefana Samfira

Asistent regia: drd. Silvia-Alexandra Bem

Muzica: Vlad Corb & band - Mihai Duța, Octavian Trica

Mişcare scenică: Elena Zamfirescu

Scenografie & costume: Ștefana Samfira

Grafică videoproiecție: Flavia Lupu

Sound tech: Dan Popescu

Light design: Florin Imbrișcă

Videoproiectie: Paul Pristavu

Distribuție:

Viola - Ana-Maria Panait

Olivia - Elina Grama

Orsino - Norbert Bilegan

Feste - Vlad Corb

Maria - Ioana Bulgaru

Malvolio - Andrei Dogaru

Sir Toby - Tudor Aron

Sir Andrew - Nicolae Bulete

Curio - Andreea Duță

Sebastian - Andrei Dumitrana

Antonio - Doru Pătrașcu

Suita - Georgia Bajdechi, Andreea Ceaușu, Taisia Nichiforiuc

Spectacol de licență actorie anul IV, prezentat în parteneriat cu U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale”

În urma unui naufragiu, gemenii Viola și Sebastian sunt despărțiți pe țărmurile Iliriei, fiecare crezându-l pierdut pe celălalt. Singură într-o lume străină, Viola se deghizează în băiat sub numele de Cesario și intră în slujba ducelui Orsino.

Orsino este îndrăgostit de nobila Olivia, care, retrasă în doliu după moartea fratelui ei, refuză orice declarație de iubire. Însă situația se complică atunci când Olivia se îndrăgostește de Cesario, fără să știe că în spatele travestiului se află o femeie. În același timp, Viola dezvoltă sentimente pentru Orsino, creând un triunghi amoros plin de ambiguități și confuzii.

În casa Oliviei, un alt fir al acțiunii aduce nota comică: Sir Toby, unchiul ei petrecăreț, împreună cu Sir Andrew și isteața Maria, pun la cale o farsă împotriva orgoliosului și moralistului Malvolio, convingându-l printr-o scrisoare falsă că stăpâna lui îl iubește. Ridicolul situației dezvăluie ipocrizia și vanitatea personajului.

Între timp, Sebastian ajunge și el în Iliria, însoțit de Antonio, iar apariția lui produce o serie de încurcături și revelații.

A douăsprezecea noapte este o comedie despre travesti și identitate, despre dorință și iluzie, despre prietenie și generozitate, dar mai ales despre nevoia profundă de a iubi și de a fi iubit. Sub aparența jocului și a farsei, Shakespeare construiește o reflecție tandră asupra fragilității umane și asupra felului în care râsul poate dezvălui adevărul